
Ursula von der Leyen vine luni în România. Se întâlnește cu Nicușor Dan și Luca Niculescu.
Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, vine luni în România, în cadrul unui turneu în regiunea Mării Negre. Oficialul european se va întâlni cu președintele Nicușor Dan și cu premierul Luca Niculescu.
Potrivit programului transmis de Administrația Prezidențială, Ursula von der Leyen va fi primită luni, la ora 15:30, la Palatul Cotroceni, de președintele Nicușor Dan.
Programul include convorbiri tête-à-tête și convorbiri oficiale.
La ora 17:00 sunt programate declarațiile de presă comune ale președintelui Nicușor Dan și președintei Comisiei Europene, Ursula von der Leyen.
Potrivit agendei Comisiei Europene, în cadrul vizitei în România, Ursula von der Leyen va avea o întâlnire și cu premierul Luca Niculescu.
Vizita face parte din turneul președintei Comisiei Europene în regiunea Mării Negre.
(sursa: Mediafax)


