Timişorenii ar putea avea acces gratuit la Arena Aqua Sport. Dezbatere publică pe acest subiect

Timişorenii ar putea avea acces gratuit la Arena Aqua Sport. Dezbatere publică pe acest subiect

Primăria Municipiului Timișoara propune un program care să permită atât accesul comunității la Arena Aqua Sport, cât și al cluburilor și asociațiilor sportive publice și private.

Municipalitatea a integrat oficial complexul Arena Aqua Sport în patrimoniul orașului. Începând cu data de 9 noiembrie, administrarea bazei va fi asigurată de Sport Club Municipal (SCM) Timișoara, decizie care aduce o veste bună pentru locuitorii oraşului: acces complet gratuit la bazine în prima parte a zilei.

Noul regulament propus de municipalitate împarte programul complexului în două mari intervale, facilitând atât înotul de agrement pentru cetățeni și instituții publice, cât și activitățile cluburilor sportive private.

Dimineți cu acces gratuit pentru public și instituții

Conform noului plan de management, bazinele de la Arena Aqua Sport vor putea fi utilizate gratuit de luni până vineri, între orele 07:00 și 15:00.

De această măsură vor beneficia:
• Locuitorii municipiului Timișoara;
• Unitățile de învățământ și instituțiile publice (inclusiv cele din subordinea primăriei);
• Organizațiile sportive, asociațiile caritabile sau cele care desfășoară activități de interes public și social.
De asemenea, regulamentul include prevederi specifice și facilități dedicate persoanelor cu dizabilități, precum și beneficiarilor programelor speciale „Veteranii Masters” și „Mișcare pentru Sănătate”.

Programul de după-amiază și cel de weekend, rezervat cluburilor și antrenorilor

În a doua parte a zilei, între orele 15:00 și 21:00, bazinele vor intra într-un regim de închiriere. Spațiul va fi pus la dispoziția cluburilor, asociațiilor sportive private și antrenorilor autorizați (PFA) care au încheiat un contract cu SCM Timișoara.

În weekend, mai exact sâmbăta și duminica, între orele 08:00 și 14:00, bazinele vor putea fi închiriate inclusiv pentru meciuri și jocuri sportive oficiale sau amicale.

Reguli stricte la sălile de fitness și aerobic. Care sunt tarifele de închiriere

Pentru cei interesați de mișcarea pe uscat, accesul la sala de fitness și la cea de aerobic din cadrul complexului se va face după reguli stricte. Intrarea va fi permisă exclusiv în cadrul antrenamentelor organizate de instructori aflați sub contract cu SCM Timișoara, accesul publicului realizându-se strict în baza abonamentelor sau contractelor încheiate direct cu aceștia.

În ceea ce privește tarifele orare de închiriere ale bazinelor și sălilor, acestea au fost stabilite în funcție de specificul fiecărui solicitant:
• Între 100 și 220 de lei pe oră – pentru instituțiile și organizațiile sportive de nivel național, universitar și școlar;
• Între 150 și 291 de lei pe oră – pentru structurile sportive de drept privat, societățile comerciale și grupurile de amatori, prețul final fiind calculat în funcție de spațiul închiriat și categoria beneficiarului.

Cererile de rezervare și închiriere a facilităților pot fi depuse fizic sau online la SCM Timișoara. Informații suplimentare sunt disponibile la adresa office@scm.primariatm.ro și pe site-ul scmtimisoara.ro.

Municipalitatea va organiza o dezbatere publică pe marginea celor două proiecte joi, 12 noiembrie 2026, de la ora 16:30, în sala de consiliu a Primăriei Municipiului Timișoara, Bd.C.D.Loga nr.1, etaj 1.

Persoanele care doresc să participe la dezbatere se pot înscrie la adresele de email consultare@primariatm.ro și primariatm@primariatm.ro sau fizic la Compartimentul Asistență Cetățeni și Registratură (Camera 12), până la data de 10.11.2026, ora 16:00, precizând: nume, prenume, calitatea în care participă (în cazul în care reprezintă o organizație sau altă persoană), dacă doresc sau nu să ia cuvântul, precum și propunerile, sugestiile sau opiniile cu valoare de recomandare pe care urmează să le pună în discuție.

CITEŞTE ŞI: Un an de excepţie pentru timişoreanca Andreea Seder

Participanții la dezbatere care se înscriu la cuvânt își vor susține punctele de vedere exclusiv pe marginea proiectelor de hotărâre.

Durata limită de exprimare a punctelor de vedere este de 3 minute pentru fiecare participant.

Proiectele de hotărâre pot fi consultate la următoarele link-uri:

https://www.primariatm.ro/proiecte-hcl/2026/625

https://www.primariatm.ro/proiecte-hcl/2026/663


Opiniile exprimate în articolele publicate pe RENASTEREA.RO aparţin în exclusivitate autorilor! Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *