
Pilosul rămas fără funcția de conducere de la DSP a primit un post de director de la primarul interimar al Timișoarei
În spiritul devizei sub care s-a desfășurat recentul congres de la Timișoara al USR – “Ne ținem de treabă. Ne ținem de cuvânt” – primarul interimar al orașului gazdă, Ruben Lațcău, l-a numit în funcția de director medical la Spitalul Municipal pe Ionuț Căpraru, omul de încredere al șefei Administrației pentru Sănătate și Educație a Municipiului Timișoara, Florentina Radu, și protagonistul articolului publicat în 14 octombrie 2026 pe site-ul nostru, “Un pilos plantat ilegal într-o funcție de conducere la Direcția de Sănătate Timiș a rămas fără loc de muncă”.
Exact asta așteptau timișorenii de la administrația USR, exact asta le-au promis Dominic Fritz și ceilalți oameni noi din politică, să recupereze urgent un pilos instalat fraudulos într-o funcție de conducere la o instituție publică și dat afară în urma unui verdict în justiție și să-i dea pe mână o nouă sinecură.
Tânărul primar interimar Ruben Lațcău a semnat dispoziția de numire a lui Ionuț Căpraru în funcția de director medical la “Municipal” în 29 octombrie 2026, cu precizarea că aceasta urma să intre în vigoare de miercuri, 4 noiembrie.

Cumva, vizionarul domn Lațcău a anticipat că directorul medical aflat în funcție la acel moment – tot ca interimar -, neurologul Marius Militaru, va renunța subit la postul respectiv, spre bucuria norocosului domn Căpraru…
În această dimineață (luni, 2 noiembrie), directorul medical interimar Marius Militaru a anunțat conducerea Spitalului Municipal că, începând cu data de 4 noiembrie, nu își mai dorește să continue, din motive personale, în acea funcție.
Pasămite, programul și proiectele pe care doctorul Militaru le va avea în desfășurare în perioada următoare îi vor ocupa foarte mult timp, așa că omul s-a văzut nevoit să renunțe la funcția de director medical interimar.
Absolut întâmplător, cu câteva zile înainte de momentul în care a realizat brusc că are programul prea aglomerat, directorul medical interimar Marius Militaru a avut o discuție, la primărie, cu Ruben Lațcău…



Ups, iar interimar pe 6 luni, asta miroase a USR scuze e miros de corectitudine care respecta legislația muncii ??? Se vede din avion ca aduceti doar incopetentii pe care îi puteți controla. Oare câte intetimate poate oferii Administrația Publică Locală conform Codului Muncii?Cine ar trebui sa se AITOSESIZEZE in acesta situație. De aproximativ 3 ani doar interimar și iar interimar.; doar oameni competenți și repetenți ( scuze profesionisti ca si viceprimarul primar)
Mai e ceva de rezolvat in acest spital? Oare mai exista profesioniști cărora sa le pese de acest spital al orașului nostru care menirea lui este doar sa salveze viețile noastre nu interesele financiare ale hoților. LA PUSCARIE CU VOI HOTILOR SI INGRATILOR chiar nu v-ați săturat sa va bateți joc de noi.