
Memorialul „Bati Valentin”, la final
Ediția cu numărul 29 a turneului internațional de lupte greco-romane Memorialul „Bati Valentin” s-a desfășurat sâmbătă în sala CSȘ 1 Timișoara situată pe Calea Torontalului.
Au participat sportivi din trei țări: România, Republica Moldova și Serbia.
Categoriile de vârstă au fost U9, U11, U13, U15, U17 și U20.
De organizare s-au ocupat profesorii-antrenori Sebastian Gavrilă și Carol Both.
În clasamentul cluburilor participante, gazda CSȘ 1 Timișoara s-a clasat pe primul loc. CSȘ Lugoj a încheiat pe poziția a doua, iar CS Heracle și Proleter Zrenjanin au ocupat treapta a treia a podiumului de premiere.
Memorialul „Bati Valentin” a fost finanțat de Municipiul Timișoara prin Sport Club Municipal Timișoara.




