
Echipa de fotbal Politehnica Timișoara s-a impus pe teren propriu în etapa a 11-a din Liga a II-a, învingând-o pe FC Bacău cu scorul de 1-0 (1-0).
Partida a marcat revenirea timișorenilor pe stadionul „Electrica” după o pauză de aproape o lună și jumătate, ultimul meci disputat aici având loc pe 12 septembrie, când Poli trecea de CSL Ștefăneștii de Jos cu 2-1.
Lovitura de start simbolică a fost dată de Patrick Barhan, sportiv legitimat la clubul Șomo Kickboxing Timișoara. Acesta a fost aplaudat la scenă deschisă pentru performanța sa recentă din Italia, unde a cucerit medalia de aur la Campionatul Mondial WAKO, la categoria -81 kg (low kick).
Pentru acest duel, antrenorul Dan Alexa a mizat pe un prim „11” în care a păstrat opt dintre titularii etapei precedente. Tehnicianul a fost însă obligat să improvizeze în defensivă, în condițiile în care ambii stoperi au fost indisponibili: Huszti din cauza unei accidentări, iar Toma din cauza unei suspendări.
Alb-violeții au controlat prima repriză și au irosit câteva ocazii importante încă din primele minute. În minutul 6, Chițu a fost blocat în careu, iar la cornerul care a urmat, defensiva moldavă a respins mingea salvator de pe linia porții. Patru minute mai târziu, Vasluian a trimis periculos peste poartă din interiorul suprafeței de pedeapsă.
Deschiderea de scor a venit în minutul 11: același Nelu Vasluian a centrat excelent din flancul drept, Nyarko a reluat spre colțul lung, iar Ștefanovici, pe fază în careul mic, a împins mingea în plasă pentru 1-0. Timișorenii au continuat să atace, iar în minutul 21, Drăghici a șutat puternic din careu, dar execuția sa a fost blocată de un fundaș. Oaspeții au dat replica în minutul 32 prin căpitanul Andrei Pavel, care a reluat periculos cu capul, însă portarul Tudor Coșa a avut o intervenție salvatoare și a păstrat avantajul pe tabelă.
În partea secundă, gruparea băcăuană a dominat teritorial în căutarea golului egalizator. Totuși, ocaziile mari au lipsit, cu o singură excepție majoră în minutul 85: la o lovitură liberă executată lung, de la mare distanță, un jucător al oaspeților a reluat cu capul, un fundaș polist a respins, iar mingea a ajuns la Juric. Acesta a trimis din „foarfecă”, iar nou-intratul R. Ciobanu a reluat cu capul în transversală! Anterior, băcăuanii mai amenințaseră poarta în minutul 79, prin un șut de la distanță respins de internaționalul de juniori Coșa.
Gazdele au replicat prin câteva acțiuni periculoase: Chițu a trimis un șut-centrare din stânga la colțul lung (59), Dolghi a testat vigilența portarului cu un șut de la distanță care a trecut pe lângă poartă (70), iar Spătaru nu a reușit să reia spre poartă la o fază prelungită de atac (78). În prelungiri (90+2), același Chițu a încercat să trimită în poarta goală, dar a fost blocat de un fundaș la marginea careului.
Tensiunea a atins cote maxime și pe bănci. În minutul 74, antrenorul polist Dan Alexa a fost eliminat, iar în al treilea minut de prelungire, preparatorul fizic Vlad Țăran a văzut și el cartonașul galben, pe fondul unui arbitraj care a tensionat ambele tabere.
După cele patru minute de prelungire acordate de arbitru, s-a fluierat finalul. Poli se impune cu 1-0, rămâne neînvinsă și profită de eșecul Slatinei la Suceava pentru a deveni noul lider al clasamentului, poziție pe care nu o mai ocupase de șase etape.
Politehnica: Coșa – Dolghi, P. Paul, C. Ene (76, Rotariu) – Vasluian (69, Benzar), Drăghici, Artean (c), Ștefanovici (65, Spătaru), Burlacu-Luca (76, Vlaicu) – Chițu, Nyarko (65, D. Popa). Rezerve: I. Rus – Dîrlea, Ov. Popescu, Doană. Antrenor: Dan Alexa.
În clasament, Poli a acumulat 27 de puncte. Etapa viitoare, timișorenii vor juca în deplasare, cu CSC Dumbrăvița. Între timp, miercuri, meci în Cupa României, la Lupeni, contra Minerului.
„Într-adevăr, o echipă foarte omogenă, o echipă în care marele lor plus, jucătorii tineri, sunt excepționali, dar așa se lucrează la Bacău, se pun bazele unei academii. Din ce am înțeles au și fost campioni acum un sezon sau două, la juniori. Am avut o primă repriză bună, la discreție, nu am avut probleme decât la acea situație cu capul a lui Pavel, în schimb, am pus probleme, am fost echipa care a controlat jocul. În schimb, în repriza a doua, s-au văzut de fapt cele patru absențe pe care le-am avut. Am avut patru jucători titulari, care nu au jucat azi: Huszti, Toma, Popescu și cu Doană. S-a văzut lucrul acesta. Nu am mai ținut de minge, am avut mari probleme în a construi. Și am permis Bacăului să aducă centrări în careul nostru. Au avut o situație foarte mare, unde ama vut șansă. Dar una peste alta sunt trei puncte mari, imense. Nu neapărat că ne duce pe primul loc, dar ne păstrează seria asta de victorii. Avem 27 de puncte în momentul acesta. Procentajul este unul foarte bun și sunt bucuros pentru puncte, dar trebuie să remediem foarte mult în tot ceea ce s-a întâmplat în repriza a doua„, a declarat Dan Alexa, antrenorul principal al Politehnicii.
Sursa foto: Politehnica Timișoara


