
Un oraș și șase comune din cele două județe bănățene au primit fonduri în contul investițiilor realizate cu finanțare prin programul național de dezvoltare locală (PNDL), în cadrul sesiunilor de decontare organizate zilele trecute de Ministerul dezvoltării, lucrărilor publice și administrației.
Este vorba, pentru județul Timiș, de orașul Jimbolia, către care a fost virată suma de 164 de mii de lei, respectiv, de comunele Peciu Nou – 197 mii și Denta – 396 de mii de lei.
Similar, din județul Caraș-Severin au beneficiat de decontări comunele Băuțar – 7,63 milioane de lei (în două plăți), Constantin Daicoviciu – 1,7 milioane, Cornereva – 425 de mii și Marga – 234 de mii de lei.


