
Tânăr decedat după ce s-a izbit cu mașina de un stâlp
Duminică, în jurul orei 7:30, Poliția Municipiului Orăștie a fost sesizată, prin intermediul numărului unic de urgență 112, cu privire la producerea unui accident rutier, pe raza localității Pricaz.
Din primele cercetări a reieșit că un tânăr în vârstă de 25 de ani, din comuna Turdaș, care conducea un autoturism din direcția Pricaz – Orăștie, nu ar fi adaptat viteza într-o curbă, în condițiile unui carosabil umed. Acesta ar fi pierdut controlul asupra direcției de deplasare, părăsind partea carosabilă și intrând în coliziune cu un stâlp de electricitate.
În urma impactului, tânărul a decedat. Polițiștii efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă, urmând să stabilească toate circumstanțele în care s-a produs evenimentul rutier.
IPJ Hunedoara, recomandări preventive pentru conducătorii auto:
* Adaptați viteza de deplasare la condițiile de drum și de trafic.
* Reduceți viteza înainte de a intra în curbe, în special atunci când carosabilul este umed.
* Păstrați o distanță corespunzătoare față de celelalte vehicule.
* Evitați manevrele bruște de frânare sau de schimbare a direcției de deplasare.
* Acordați o atenție sporită conducerii pe timp de ploaie sau atunci când drumul este umed. Prudența la volan și respectarea regulilor de circulație pot contribui la prevenirea accidentelor rutiere și la salvarea de vieți.


