Performanță de excepție pentru Timișoara. Angelina Avram și Eduard Dincă, vicecampioni mondiali la Dans Sportiv Junior II Standard

Performanță de excepție pentru Timișoara. Angelina Avram și Eduard Dincă, vicecampioni mondiali la Dans Sportiv Junior II Standard

Performanță de excepție pentru Timișoara. Angelina Avram și Eduard Dincă, vicecampioni mondiali la Dans Sportiv Junior II Standard

Dansul sportiv românesc scrie o nouă pagină de istorie. Perechea formată din Angelina Avram și Eduard Dincă a cucerit titlul de vicecampioni mondiali WDSF Junior II Standard, în cadrul Campionatului Mondial desfășurat la Brno, în Cehia. ( 17-18 octombrie 2026).

Rezultatul reprezintă încununarea unui parcurs competițional excepțional pentru perechea mixtă, formată din sportivii legitimați la Clubul de Dans Sportiv Magnum Team Timișoara (Angelina Avram) și Academia de Dans Mihai Petre ( Eduard Dincă).

După doar 11 luni de parteneriat, Angelina și Eduard au reușit să urce pe treapta a doua a podiumului mondial, confirmându-și rezultatele extraordinare de până acum.

În vârstă de doar 13 ani, Angelina Avram provine dintr-o familie cu tradiție în dansul sportiv, fiind fiica antrenorilor Diana și Raul Avram, fondatorii și coordonatorii Clubului de Dans Sportiv Magnum Team.

Partenerul său, Eduard Dincă, în vârstă de 15 ani, este legitimat la Academia de Dans Mihai Petre.

Ascensiunea lor a fost una fulminantă. Încă de la prima apariție competițională împreună, Angelina și Eduard au demonstrat un potențial remarcabil, câștigând concursul de la Lyon.

Au devenit vicecampioni naționali după numai trei luni de dans împreună, au ajuns în finala prestigiosului concurs de la Blackpool și au obținut victorii importante la competițiile internaționale din Foligno (Italia), Valencia (Spania), Košice (Slovacia) și Roma (Italia).

Angelina Avram Eduard Dica2

Rezultatul obținut la Brno este și o victorie a perseverenței. De aproape un an, Angelina și Eduard trăiesc între Timișoara și București, parcurgând constant sute de kilometri pentru a se putea antrena împreună.

CITEȘTE ȘI: Întreruperi de curent în județul Timiș, în perioada 19–23 octombrie. Lista localităților afectate

Distanța nu a reprezentat însă niciodată un obstacol. Cu o disciplină rar întâlnită la această vârstă și cu susținerea antrenorilor și a familiilor lor, cei doi sportivi au rămas dedicați în totalitate dansului, transformând fiecare sacrificiu într-un pas spre podiumul mondial.

Titlul de vicecampioni mondiali cucerit la Brno confirmă valoarea unei generații excepționale de sportivi și a unei colaborări de succes între două dintre cele mai importante școli de dans sportiv din România.

Angelina Avram Eduard Dica1

Pentru Clubul de Dans Sportiv Magnum Team, performanța are o semnificație aparte. Clubul timișorean adaugă acest rezultat în palmaresul său, după performanțele obținute de Roxana Lucaciu și Paul Rednic, campioni mondiali în 2016 și 2018 și de Ioana Ușvat și Raul Radu, campioni mondiali în 2024.

„Acest titlu este rezultatul talentului, al muncii de zi cu zi, al încrederii și al unei dedicări extraordinare. Angelina și Eduard au demonstrat că visurile mari pot deveni realitate atunci când sunt susținute de disciplină, pasiune și oameni care cred în ele.”, au transmis reprezentanții Magnum Team.


Opiniile exprimate în articolele publicate pe RENASTEREA.RO aparţin în exclusivitate autorilor! Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *