
Avalanşă de percheziţii în Timiş, într-un dosar privind nerespectarea regimului armelor și munițiilor
Miercuri, 30 septembrie 2026, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Lugoj – Biroul de Investigații Criminale, sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Lugoj, au pus în executare 19 mandate de percheziție domiciliară, într-un dosar penal privind săvârșirea infracțiunii de nerespectarea regimului armelor și munițiilor – deținerea sau portul fără drept de arme neletale din categoria celor supuse autorizării.
„Din cercetările efectuate de către polițiști a rezultat faptul că, în perioada 2023-2025, în județul Timiș, 118 persoane fizice ar fi plasat comenzi, finalizate prin intermediul unei platforme de piață online, intrând astfel în posesia unor categorii de muniție neletală, respectiv alice/diaboluri.
Astfel, în această dimineață, polițiștii au pus în executare 19 mandate de percheziție domiciliară, în municipiul Lugoj și alte 12 localități din mediul rural.
În urma perchezițiilor desfășurate, au fost descoperite și ridicate, în vederea continuării cercetărilor 11 cutii metalice și un plic din plastic, în interiorul cărora au fost identificate 1.714 alice/diaboluri, 4 arme metalice neletale, supuse autorizării, 3 încărcătoare, un dispozitiv optic pentru mărirea imaginii și un speedloader (încărcător rapid)”, a transmis IPJ Timiş.
CITEŞTE ŞI: Aproape un sfert dintre tinerii români nu muncesc și nu studiază
Cercetările continuă, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Lugoj, în vederea stabilirii întregii activități infracționale și a luării măsurilor legale care se impun.
Activităţile au fost desfășurate cu sprijinul Serviciului pentru Acțiuni Speciale Timiș și jandarmilor din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Timiș.


