
Vineri, 10 iulie, în capitala Banatului se desfăşoară o nouă ediţie a campaniei „Vara asta beau apă!”
Timişorenii şi locuitorii comunelor periurbane sunt aşteptaţi, în număr cât mai mare, să facă parte dintr-o inițiativă dedicată sănătății, hidratării și grijii față de cei din jur.
La ora 12, în fața Spitalului Clinic Județean de Urgență „Pius Brînzeu” Timișoara, organizatorii vor oferi apă pacienților și aparținătorilor și vor transmite un mesaj simplu, dar esențial: hidratarea poate face diferența în zilele caniculare.
Evenimentul continuă, începând cu ora 19, la No Name, printr-un concert cu intrare liberă, într-o atmosferă de vară, muzică și solidaritate.
Vor urca pe scenă G-ROCK TEEN SPIRITS, AKUSTI-K, RULE OF THREE, ELECTRIC REVIVAL.
„Haideți să arătăm că împreună putem promova un gest simplu care protejează sănătatea! Vă așteptăm în număr cât mai mare!” – au transmis organizatorii.



