Razie pe DN 6: peste 170 de sancțiuni, 4 permise reținute și 11 certificate retrase

Razie pe DN 6: peste 170 de sancțiuni, 4 permise reținute și 11 certificate retrase

Razie pe DN 6: peste 170 de sancțiuni, 4 permise reținute și 11 certificate retrase

Polițiștii Serviciului Rutier din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Timiș au desfășurat, la data de 6 iulie 2026, o acțiune pe Drumul Național 6, având ca obiectiv principal prevenirea accidentelor rutiere și combaterea principalelor cauze generatoare de evenimente de circulație.

În cadrul activităților au fost instituite filtre rutiere, fixe și mobile, pe sectoarele de drum cu risc rutier ridicat, cu sprijinul specialiștilor din cadrul Registrului Auto Român și Inspectoratului de Stat pentru Controlul în Transportul Rutier.

În urma controalelor efectuate, polițiștii au aplicat 177 de sancțiuni contravenționale, dintre care 108 pentru nerespectarea regimului legal de viteză, 12 pentru nepurtarea centurii de siguranță, 1 pentru depășire neregulamentară și 56 pentru alte abateri de la normele rutiere.

Totodată, au fost efectuate 39 de testări cu aparatul etilotest și 2 testări pentru depistarea consumului de substanțe psihoactive, fără a fi constatate infracțiuni.

CITEȘTE ȘI: Curtea de Apel respinge acțiunea Paulei Romocean împotriva ANI. Viceprimarul USR mai are calea recursului

Ca măsuri complementare, polițiștii au reținut 4 permise de conducere și au retras 11 certificate de înmatriculare.

Pe parcursul acțiunii au fost desfășurate și activități de informare preventivă, polițiștii adresând recomandări conducătorilor auto, distribuind pliante și veste reflectorizante.

Reamintim participanților la trafic că respectarea regulilor de circulație, adaptarea vitezei la condițiile de drum și manifestarea unui comportament responsabil la volan contribuie în mod esențial la prevenirea accidentelor rutiere și la protejarea tuturor participanților la trafic.


Opiniile exprimate în articolele publicate pe RENASTEREA.RO aparţin în exclusivitate autorilor! Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *