
Rezultatele la examenul de Evaluare Națională 2026 au fost publicate marți, 30 iunie, cu o zi mai devreme față de calendarul oficial care prevedea că notele, înainte de contestații, vor fi publicate miercuri, 1 iulie, până la ora 12.00.
Ministerul Educaţiei anunţă că 79 la sută dintre elevii care au susţinut Evaluarea Naţională au obţinut medii mai mari sau egale cu 5, înainte de contestaţii. Dintre aceştia, şapte elevi au avut media 10. Contestaţiile se pot depune de miercuri, iar rezultatele finale se vor afişa în 8 iulie. Anul trecut, procentul elevilor cu medii mai mari sau egale cu 5 a fost de 83,1.
”Cu aprobarea Comisiei Naţionale de Organizare a Evaluării Naţionale (EN VIII) pentru absolvenţii clasei a VIII-a, rezultatele iniţiale înregistrate în sesiunea din acest an a acestui examen au fost publicate astăzi, 30 iunie, ora 17:00, pe site-ul dedicat. Examenul a fost susţinut integral de 143.251 de absolvenţi de gimnaziu (din totalul celor 148.268 de absolvenţi înscrişi), rezultând o rată de participare de 96,6%. Au obţinut medii mai mari sau egale cu 5 (cinci) 113.192 de elevi (79%). 7 elevi au încheiat examenul cu media 10 (zece)”, a transmis, marţi, Ministerul Educaţiei.
NOTELE OBȚINUTE ÎN TIMIȘ, AICI!
Ce note s-au luat la Limba română
La Limba şi literatura română, 117.538 de elevi (81,8%) au obţinut note mai mari sau egale cu 5 (cinci). 398 de elevi au primit nota 10 (zece). În total, au fost evaluate 143.713 lucrări.
Ce note s-au luat matematică
La Matematică, 106.505 elevi (74,3%) au fost notaţi cu note mai mari sau egale cu 5. Dintre aceştia, 102 elevi au fost notaţi cu 10 (zece). Număr de lucrări evaluate este de 143.382.
Ce note s-au luat la Limba maternă
La Limba şi literatură maternă, 7.980 de elevi (90,3%) au obţinut note mai mari sau egale cu 5 (dintre aceştia, 86 de elevi au obţinut nota 10). Număr de lucrări evaluate a fost de 8.834.
Elevi eliminați
Au fost eliminaţi pentru fraudă/tentative de fraudă 8 elevi (lucrările lor au fost notate cu 1, conform metodologiei).
Rezultatele au fost afişate/publicate pe baza codului unic alocat şi comunicat fiecărui candidat, în acord cu prevederile specifice din Regulamentul general privind protecţia datelor personale (GDPR).
Când de depun contestațiile
Lucrările scrise pot fi vizualizate şi eventuale contestaţii pot fi depuse conform calendarului aprobat: Vizualizarea lucrărilor şi depunerea contestaţiilor au loc miercuri, în intervalul orar 14:00 – 18:00, respectiv joi şi vineri, conform calendarului aprobat.
La vizualizarea lucrării/lucrărilor, elevii trebuie să fie însoţiţi obligatoriu de un părinte/reprezentant legal. Depunerea contestaţiilor nu este condiţionată de vizualizarea lucrărilor. În egală măsură, vizualizarea lucrărilor nu obligă la depunerea unei/unor contestaţii. În situaţia în care se optează pentru contestarea notei/notelor, elevii completează, semnează şi depun/transmit şi o declaraţie-tip în care se menţionează că sunt informaţi cu privire la faptul că nota rezultată în urma reevaluării poate modifica nota iniţială, prin creştere sau descreştere, după caz. Documentele sunt semnate şi de către părinţii/reprezentanţii legali ai elevilor.
Rezultatele finale vor fi afişate în 8 iulie.
Anul trecut, 83,1% dintre elevi au obţinut medii generale mai mari sau egale cu 5, fiind cel mai mare procent din ultimii 15 ani.
Articol preluat de pe stiripesurse.ro


