
Decizii în Banatul de munte. Pădurea, mai tentantă pentru oraș decât pentru sate.
Aleșii locali dintr-un număr de 15 comune din județul Caraș-Severin au adoptat, rând pe rând, hotărâri de consiliu prin care au decis retragerea unităților lor administrative din calitatea de coacționari ai Ocolului Silvic Banatul Montan, regie autonomă în gestiunea căreia se află aproape 11 mii de hectare de fond forestier din regiune.
Ca urmare a retragerii acestor comune – este vorba de Ciclova Română, Brebu Nou, Târnova, Lăpușnicu Mare, Goruia, Forotic, Iablanița, Carașova, Ticvaniu Mare, Socol, Sasca Montană, Slatina Timiș, Naidăș, Cornea și Brebu – singurul titular al acestei regii autonome a rămas municipiul Reșița, care a procedat, conform legii, la reorganizarea ocolului silvic Banatul Montan.
Prin hotărârea de reorganizare, aleșii municipali au adoptat un nou statut și un nou regulament și, respectiv, au desemnat, cu mandat provizoriu, un nou consiliu de administrație.
Foto: radiotimisoara.ro


