
Incendiu puternic în Timișoara, o butelie a explodat
În această după-amiază, în jurul orei 15:55, pompierii au fost solicitați să intervină pentru stingerea unui incendiu izbucnit la o locuință din Timișoara, str. Dragoș Vodă.
Au fost alertate Detașamentele 1 și 2 Pompieri Timișoara și la locul evenimentului s-au deplasat o autospecială de primă intervenție si comandă, două autospeciale de stingere și un echipaj SMURD.
Incendiul se manifestă într-o bucătărie și la acoperiș, pe o suprafață de aproximativ 60 mp, cu pericol de propagare la imobilul învecinat.
Din primele informații, două butelii se aflau în interior, dintre care una a explodat.
Nu se înregistrează victime, potrivit primelor informații.
UPDATE:
Incendiul a fost lichidat în jurul orei 16:40.
Incendiul a izbucnit într-o curte comună, la o anexă (cu rol de bucatarie de vară) a unui imobil, cu propagare la încă o anexă și trei încăperi din locuință, precum și la elementele constructive ale acoperișului a două imobile învecinate (între 3-10 mp afectați).
La finalizarea acțiunilor de intervenție, 9 butelii GPL au fost evacuate.
Din cei doi câini din curte, unul a fost salvat, altul a decedat.
O femeie a transportată la spital de către echipajul SMURD, suferind atac de panică.
Cel mai probabil, incendiul s-a produs ca urmare a nesupravegherii unui aparat de gătit aflat în funcțiune.


