
Finanțare pentru o școală din Timiș. Aproape 12 milioane de lei pentru investiții de modernizare.
Reprezentanții Agenției de Dezvoltare Regională Vest și edilii orașului-stațiune Buziaș din județul Timiș au semnat, zilele trecute, contractul de finanțare a proiectului privind modernizarea și înzestrarea școlii generale din satul aparținător Bacova, una dintre cele mai mari localități fără administrație proprie din județ, ce numără peste 1.500 de locuitori.
Investiția se ridică la 11,76 milioane de lei (inclusiv TVA), printre principalele intervenții de modernizare a imobilului figurând refacerea instalațiilor electrice, de ventilație și de apă-canal, reabilitarea anexelor, reconfigurarea accesului în curte, recompartimentarea și modernizarea grupurilor sanitare, dar și amenajarea spațiilor exterioare și organizarea unui loc de joacă.


