
Se caută lucrări de artă pentru Gala TAB 2026.
Artiştii plastici timişoreni sunt invitați să facă parte parte din ediția 2026 a galei TAB ( Traian Abruda –In Memoriam ).
”Căutăm lucrări de artă care să dialogheze cu textul poetic și poezii care se lasă <<înrămate>>. Evenimentul este organizat de Soviart Timișoara cu sprijinul Consiliului Județean Timiș și se desfăsoară în incinta Centrului Multifuncțional Bastion , strada Hector 4, Timișoara, în perioada 22 mai – 6 iunie, după următorul calendar: 22 mai, ora 18, deschiderea ernisajul expoziției; 23 mai, ora 18, muzică și poezie , invitată trupa Vernisaj; 24 mai, ora 18, muzică și poezie și acordarea diplomelor, invitată trupa Vest; 5 iunie, finisajul expoziției, prezentarea albumului/ catalogului expoziției și a revistei TAB 26 care va marca editorial evenimentul.
Evenimentul include și lansare+ prezentare de carte, recitare de poezie din creația lui Traian Abruda și din creația literară a participanților. Gala se dorește a fi și o modalitate prin care tinerii artiști și scriitori pot să se remarce alături de artiștii vizuali și poeții consacrați,- să devină pentru debutanți o posibilă <<fereastră spre lume>>.
Invităm așadar artiștii să propună lucrări care explorează tema <<Versul în Ramă>>, acceptând o paletă largă de medii de exprimare. Pot fi lucrări de pictură, grafică şi desen ce pot varia de la format mic (A4) până la dimensiuni medii (max. 100×120 cm). Se încurajează includerea elementelor caligrafice sau de text integrate în compoziție. Pentru secţiunea de sculptură şi ceramică, operele trebuie să fie autoportante, mobile sau să dispună de postament propriu. Dimensiuni maxime: 60x60x180 cm (pentru sculptură) și 40x40x50 cm (pentru ceramică). Materialele trebuie să fie stabile și sigure pentru expunerea într-un spațiu public tranzitat. Sunt acceptate, de asemenea, instalații și artă obiect, creaţii din zona video art şi instalaţii multimedia, lucrări video cu o durată de max. 10 minute (loop).
Pentru înscriere, candidaţii vor prezenra un portofoliu vizual cu trei – cinci fotografii ale lucrărilor propuse și una a participantului, fişă tehnică (autor, titlu, tehnică, dimensiuni) şi un CV scurt, de maxim jumătate de pagină, în format editabil ( Word ). Anunțarea lucrărilor și a textelor selectate se va face în intervalul 10-12 mai, urmând ca predarea lucrărilor să se facă în perioada 18 – 20 mai. Detalii organizatorice pot fi cerute printr-un mail trimis pe adresa soviart.j@gmail.com, ” au transmis iniíatorii acestui proiect.
”Arta nu este o oglindă a realității, ci o fereastră spartă prin care privim esența. Un vers bine pus în ramă poate opri timpul, iar o linie bine trasată poate porni o revoluție interioară. Ediția din acest an a festivalului TAB ’26 (Traian Abruda – In Memoriam) stă sub semnul moștenirii vizuale și spirituale lăsate de maestru. <<Versul în Ramă>> nu este doar o temă, ci o stare de spirit: aceea în care rigoarea liniei întâlnește libertatea absolută a poeziei, o dualitate care a definit opera lui Traian Abruda.
În spațiul încărcat de istorie al Bastionului, invităm artiștii să intre într-un dialog postum cu universul creatorului omagiat. Căutăm acea <<lumină sub joben>>– simbolul ideii care pulsează, prezent în imaginea simbol a ediției – și acele forme care reușesc să traducă tăcerea dintre cuvinte în materie vizuală. Traian Abruda a fost mai mult decât un artist vizual; a fost un arhitect al stărilor de spirit și un poet al formelor concrete. Recunoscut pentru finețea graficii sale și pentru capacitatea de a esențializa figura umană prin trăsături suprarealiste, Abruda a lăsat în urmă un univers populat de simboluri recurente: jobenul, lumina interioară, geometria fragmentată a chipului.
Opera sa a fost mereu o punte între arte. Pentru el, poezia era tactilă, iar desenul era o confesiune mută. Festivalul TAB 26 preia inițialele sale nu doar ca nume, ci ca un manifest al continuității: Tradiție, Avangardă, Beletristic, ” afirmă curatorul Ovidiu Justinianu.


