Lucrările la Centrul pentru Educație Incluzivă ”Dumitru Ciumăgeanu” din Giroc au ajuns la 60% (video)

Lucrările la Centrul pentru Educație Incluzivă Dumitru Ciumăgeanu din Giroc au ajuns la 60%

Lucrările la Centrul pentru Educație Incluzivă ”Dumitru Ciumăgeanu” din Giroc au ajuns la 60%

Lucrările la Centrul pentru Educație Incluzivă ”Dumitru Ciumăgeanu” din Giroc au ajuns la stadiul de 60%, proiectul fiind realizat de la zero și are ca ca obiectiv crearea unui spațiu modern dedica educației, terapiei și recuperării copiilor cu nevoi speciale.

”Ceea ce construim aici este mai mult decât o școală, e un loc în care copiii cu nevoi speciale nu vor beneficia doar de educație, ci și de terapie sau recuperare pentru a putea fi integrați în societate.

Nu vorbim doar despre săli de clasă, ci de un întreg ansamblu cu sală de gimnastică medicală, sală de mese, grădină senzorială, spații exterioare amenajate, toate pe o suprafață desfășurată construită de 5000 de metri pătrați.

Această investiție, care se ridică la peste 50 de milioane de lei, vine în sprijinul copiilor cu nevoi speciale, copii care merită o mare atenție”, transmite Alfred Simonis, președintele Consiliului Județean Timiș.

Sursa foto: captură video

CITEȘTE ȘI: CNAIR avertizează: Portal neautorizat de vânzare a rovinietei!


Opiniile exprimate în articolele publicate pe RENASTEREA.RO aparţin în exclusivitate autorilor! Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *