
60 de cabinete de medicină de familie din zone dezavantajate vor fi dotate cu aparatură medicală modernă
Un număr de până la 60 de cabinete de medicină de familie din zone dezavantajate vor fi dotate cu aparatură medicală modernă de către Organizația Salvați Copiii România și Fundația OMV Petrom, în cadrul ediției a IV-a a celui mai mare program național de susținere a medicinei de familie în mediul rural, „Primul pas spre sănătate”.
Investiția pentru dotarea celor aproximativ 60 de cabinete se ridică la 1 milion de euro. Astfel, programul va ajunge la aproximativ 220 de cabinete de medicină de familie din zonele rurale dotate cu aparatură medicală (2023-2026).
Scopul principal al programului “Primul pas spre sănătate” este reducerea ratei mortalității infantile.
Programul are ca obiectiv consolidarea capacității specialiștilor din domeniul asistenței medicale primare de a oferi servicii medicale de calitate: asistență medicală pentru copii și gravide, precum și educație pentru sănătate cu o atenție specială acordată celor mai vulnerabile categorii. Echipamente precum ecograf, electrocardiograf, defibrilator automat, holter tensiune arterială, pulsoximetru, doppler vascular și fetal, geantă medicală de prim ajutor, trusă completă de mică chirurgie, instrumentar medical, pot ajunge prin concurs deschis în 60 de cabinete de medicină de familie din mediul rural.
Cabinetele interesate se pot înscrie în concurs în perioada 15 aprilie – 15 mai 2026. Mai multe detalii despre criteriile de selecție a cabinetelor sunt AICI.
„În cei 16 ani de când luptăm contra mortalității infantile, pe multiple paliere, am înțeles că prezența în comunități este o regulă de aur.
Accesul la servicii medicale pentru gravidă și pentru nou-născut este esențial și face o diferență reală în ceea ce privește șansa la îngrijire medicală promptă și eficientă”, explică Gabriela Alexandrescu, Președinte Executiv Salvați Copiii România.
CITEȘTE ȘI: Volei feminin. CSȘ Bega Timișoara, calificată la turneul semifinal 2
„În trei ani de implementare, programul a contribuit la îmbunătățirea stării de sănătate a mamelor și copiilor din zonele defavorizate: tot mai multe femei fac controale prenatale și beneficiază de consiliere, sarcinile sunt monitorizate corect, iar copiii sunt vaccinați la timp chiar în comunitate, fără să mai fie necesară deplasarea către cel mai apropiat spital. Aceste progrese reprezintă un pas important în reducerea ratei mortalității infantile.
Prin investițiile în dotarea cu aparatură modernă a cabinetelor de medicină de familie de la sate, Fundația OMV Petrom continuă să susțină un program cu impact durabil și o transformare reală în societate”, a precizat Amalia Fodor, Director Executiv Fundația OMV Petrom.


