
Volei feminin. CSȘ Bega Timișoara, calificată la turneul semifinal 2
Echipa de volei feminin U17 de la CSȘ Bega Timișoara a obținut calificarea la turneul semifinal 2 al Campionatului Național, după un parcurs impecabil în prima fază semifinală, desfășurată la Cluj-Napoca în perioada 8-10 aprilie.
Formația pregătită de Eduard Niță a câștigat toate cele trei partide disputate, fiecare cu scorul de 3-1, în fața echipelor LPS Cluj, CSȘ Sibiu și LPS Bihorul Oradea, confirmând astfel forma bună și valoarea lotului.
În urma acestor rezultate, CSȘ Bega Timișoara va evolua la turneul semifinal 2, programat în perioada 24-26 aprilie, unde vor participa cele mai bune 12 echipe din țară, împărțite în trei grupe a câte patru formații.
CSȘ Bega Timișoara face parte dintr-o grupă alături de CSV Craiova, CS Muscel Aro Câmpulung și CSȘ 2 Baia Mare. Orașele-gazdă vor fi stabilite ulterior.
Lotul utilizat la Cluj-Napoca a fost alcătuit din următoarele jucătoare: Tania Osain, Anda Sîrbu, Sofia Nechita, Ilinca Goleț, Naomi Stăvaru, Daria Milotin, Raluca Lazea, Carolina Răducanu, Ariana Sertea, Ema Sîrbu, Anisia Petru, Maria Butu, Maria Boșca și Sara Gavrilă.
Performanța este completată de echipa U15 (Speranțe) a clubului bănățean, antrenată tot de Eduard Niță, care a obținut la rândul său calificarea la Turneul Semifinal 2, programat între 17 și 19 aprilie, la Oradea.

„Sunt două rezultate extraordinare, care confirmă valoarea acestor generații. Avem jucătoare de perspectivă și ne dorim calificarea la turneele finale”, a declarat antrenorul Eduard Niță.


