Temperaturi peste normalul perioadei. Maxime de până la 16 grade în Banat

Prognoza meteo pentru următoarele patru: Temperaturi mai ridicate decât cele normale

Temperaturi peste normalul perioadei. Maxime de până la 16 grade în Banat

Vremea va continua să se încălzească joi, astfel că valorile termice se vor situa peste normele perioadei, în special în vest, nord-vest, centru și sud-est.

Cerul va fi temporar noros în regiunile vestice și nord-vestice unde vor fi ploi pe arii restrânse, iar în rest va avea înnorări persistente și va ploua pe arii relativ extinse, anunță Administrația Națională de Meteorologie.

La munte, la altitudini mari vor predomina ninsorile, iar în rest vor fi precipitații mixte.

Pe alocuri, cu probabilitate mai mare în Carpații de Curbură, masivele estice ale Carpaților Meridionali și în zona de deal a Munteniei, vor fi cantități de apă mai însemnate, în general de 20…25 l/mp. Izolat se va forma polei.

Vântul va sufla slab și moderat, temporar cu intensificări în Banat (50…60 km/h), local în Moldova și Dobrogea (40…55 km/h), precum și la munte (90…100 km/h în Munții Banatului și în zona înaltă a Carpaților Meridionali și de Curbură, unde ninsoarea va fi viscolită și vizibilitatea redusă) și pe spații mici în celelalte zone.

Temperaturile maxime se vor încadra între 1…2 grade în extremitatea sudică a Olteniei și 14…16 grade în Banat și Crișana, iar cele minime vor fi cuprinse între -1 și 7 grade. Pe arii restrânse, mai ales dimineata și noaprea, va fi ceață.

Vreme caldă și vineri, când valorile termice se vor situa peste mediile climatologice, cu precădere în vest, nord-vest și centru.

În regiunile extracarpatice va fi nebulozitate persistentă, ziua în jumătatea nordică a Moldovei vor fi precipitații mixte, iar în restul regiunii, precum și în Dobrogea și în jumătatea estică a Munteniei va ploua, însă noaptea va crește probabilitatea de ceață și burniță.

CITEȘTE ȘI: Peste 500 de elevi din Giroc au participat la o acțiune de prevenire și combatere a violenței și a consumului de substanțe interzise

În celelalte regiuni, cerul va fi variabil pe parcursul zilei, dar cu înnorări noaptea când aria ploilor se va extinde.

La munte, la altitudini mari, vor fi precipitații mixte.

Vântul va sufla slab și moderat, cu unele intensificări pe crestele montane.

Temperaturile maxime vor fi de la 0 grade în nordul Moldovei, până la 15 grade în Dealurile de Vest, iar cele minime se vor încadra între -4 și 6 grade.


Opiniile exprimate în articolele publicate pe RENASTEREA.RO aparţin în exclusivitate autorilor! Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *