Reprezentanții studenților și elevilor din Timișoara solicită audiență la Dominic Fritz pentru suplimentarea fondului de burse

Reprezentanții studenților și elevilor din Timișoara solicită audiență la Dominic Fritz pentru suplimentarea fondului de burse

Reprezentanții studenților și elevilor din Timișoara solicită audiență la Dominic Fritz pentru suplimentarea fondului de burse.

Alianța Organizațiilor Studențești din Timișoara (AOST) în calitatea de organizație umbrelă a asociațiilor studențești reprezentative din centrul universitar Timișoara, împreună cu Consiliul Județean al Elevilor Timiș (CJE Timiș) în calitatea de structură ce reunește toate consiliile școlare din județ fac un apel către primăria municipiului de a-i sprijini prin suplimentarea fondului de burse.

”Nu mai putem continua să vorbim despre burse ca despre un sprijin real pentru elevi și studenți atâta timp cât mai puțin de jumătate vor mai beneficia de acest drept.

Educația nu poate fi transformată într-un privilegiu, ci trebuie să rămână o șansă egală pentru toți.

Anul școlar a început cu proteste, iar noi, împreună cu sindicatele profesorale și societatea civilă, am fost acolo, în stradă, să spunem clar că tăierile de burse și austeritatea nu pot fi răspunsul pentru educație.

Nu vom lăsa ca și anul universitar să treacă la fel.

Nu acceptăm ca studenții să fie împinși spre abandon și nici ca Timișoara să ajungă un oraș în care tinerii își pierd speranța.

Dacă la nivel național aleg să întoarcă spatele elevilor și studenților, nu vom rămâne pasivi.

Ne asumăm responsabilitatea de a aduce această problemă în fața autorităților locale, pentru că educația nu poate aștepta decizii amânate sau nepăsare.

Viitorul comunității noastre depinde de acțiuni concrete aici, în Timișoara”, au transmis reprezentanții AOST și CJE Timiș, într-un comunicat de presă.

Totodată, aceștia solicită o audiență la primarul Dominic Fritz pentru a discuta despre problema burselor.

”Subliniem că Timișoara, în calitate de centru universitar de referință, are responsabilitatea de a asigura un mediu educațional incluziv și echitabil, care să răspundă nevoilor reale ale studenților și elevilor.

Investiția în burse reprezintă o investiție strategică în dezvoltarea comunității locale, în menținerea atractivității orașului pentru generațiile viitoare de tineri, prevenind abandonul universitar și susținând creșterea economică”, se mai arată în comunicatul de presă.

CITEȘTE ȘI: Iluminatul public din Timișoara, modernizat pe 64 de străzi și bulevarde


Opiniile exprimate în articolele publicate pe RENASTEREA.RO aparţin în exclusivitate autorilor! Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

2 thoughts on “Reprezentanții studenților și elevilor din Timișoara solicită audiență la Dominic Fritz pentru suplimentarea fondului de burse

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *