Încep înscrierile pentru a doua etapă de admitere în învățământul liceal. ISJ Timiș a publicat lista locurilor libere

Încep înscrierile pentru a doua etapă de admitere în învățământul liceal. ISJ Timiș a publicat lista locurilor libere

Încep înscrierile pentru a doua etapă de admitere în învățământul liceal. ISJ Timiș a publicat lista locurilor libere.

În luna august, este programată cea de-a doua etapă de admitere în învățământul liceal pentru anul școlar 2025-2026.

Conform calendarului stabilit de ministerul de resort, pe 1 august unitățile de învățământ și inspectoratele școlar afișează lista locurilor rămase libere după repartizarea computerizată a elevilor care au susținut evaluarea națională din acest an.

Pe 4 august, are loc înscrierea candidaților pentru susținerea probelor de aptitudini și de verificare a cunoștințelor de limba maternă, acolo unde este cazul, dar și a celor de etnie romă sau cu CES în unitățile de învățământ de masă.

Între 11 și 13 august, se primesc cererile de înscriere a candidaților care au fost repartizați computerizat în prima etapă de admitere, dar care nu și-au depus dosarele de înscriere în termen, a candidaților care au fost respinși la liceele care au organizat probe de aptitudini sau care au susținut probe de verificare a cunoștințelor de limbă modernă sau de limbă maternă în etapa a doua, a candidaților care nu au participat sau au participat la repartizarea computerizată în prima etapă de admitere, dar nu au fost repartizați (inclusiv a candidaților de etnie romă sau cu CES), precum și a candidaților care nu au susținut evaluarea națională.

În această a doua etapă se pot înscrie atât elevii din seria curentă, cât și candidați din promoțiile anterioare care nu împlinesc 18 ani până în 8 septembrie 2025.

Inspectoratul Școlar Județean Timiș a publicat pe pagina de internet a instituției locurile rămase libere după repartizarea computerizată din luna iulie, acestea putând fi vizualizate în secțiunea Admitere/2025.

CITEȘTE ȘI: Prețul la carburanți, 30 iulie 2025. Cât plătesc șoferii în mai multe orașe, printre care și Timișoara

 

 


Opiniile exprimate în articolele publicate pe RENASTEREA.RO aparţin în exclusivitate autorilor! Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *