
În urma unui control efectuat de comisarii Gărzii Naționale de Mediu – Comisariatul Județean Timiș la Stația de Sortare Deşeuri Municipale Timișoara -, s-au constatat abateri repetate privind gestionarea neconformă a deșeurilor.
„La primul control desfășurat în perioada 17 – 28 iunie, operatorul economic care administrează stația de sortare a fost sancționat contravențional cu amendă în valoare de 60.000 lei, pentru nerespectarea prevederilor legale în domeniul gestionării deșeurilor.
Ulterior, într-o nouă acțiune de control desfășurată în perioada 26-30 iunie, s-a constatat că situația persistă, motiv pentru care comisarii Gărzii Naționale de Mediu – Comisariatul Județean Timiș au aplicat o a doua sancțiune contravențională, în valoare de 60.000 lei, pentru aceeași faptă, și au dispus măsuri ferme de mărire a frecvenței de procesare a deșeurilor, depozitarea deșeurilor numai în spațiile special amenajate și de igienizare a platformei.
Până la finalizarea controlului, operatorul economic a remediat deficiențele constatate, a efectuat salubrizarea amplasamentului și a dus la îndeplinire toate măsurile impuse de GNM CJ Timiș.
Menționăm că, Garda Națională de Mediu – Comisariatul Județean Timiș tratează cu maximă seriozitate orice abatere de la legislația privind protecția mediului și va continua să aplice sancțini ferme în cazul în care operatorii economici nu respectă obligațiile legale.
Protejarea mediului este o responsabilitate comună, iar respectarea normelor privind gestionarea deșeurilor contribuie la un mediu curat și sănătos pentru toți cetățenii. Comisariatul Județean Timiș al Gărzii Naționale de Mediu aplică sancțiuni ferme pentru gestionarea neconformă a deșeurilor!”, a precizat Luci Mușuroi, comisar-șef al Comisariatului Județean Timiș al Gărzii Naționale de Mediu.
CITEŞTE ŞI: Lucrări noaptea pe autostrada A1, între nodul rutier Orțișoara și nodul rutier Arad Sud. Traficul va fi deviat pe DN 69 Timișoara – Arad!
Sursa foto: Comisariatului Județean Timiș al Gărzii Naționale de Mediu





