Amenzi de peste 170.000 de lei, în urma controalelor ITM Timiș

ITM Timiş a aplicat amenzi în valoare de 3.451.500 de lei pentru 155 de persoane depistate lucrând „la negru” în domeniul construcțiilor

Amenzi de peste 170.000 de lei, în urma controalelor ITM Timiș

Inspectoratul Teritorial de Muncă Timiș (ITM Timiș), sub coordonarea Inspecției Muncii, a desfășurat în 16-20 iunie 2025 o campanie națională de verificare a respectării legislației muncii și a normelor de securitate și sănătate în muncă în sectorul construcțiilor.

Obiectivul principal al campaniei a fost combaterea muncii fără forme legale și conștientizarea angajatorilor și lucrătorilor cu privire la importanța respectării prevederilor legale.

În cadrul acestei campanii, inspectorii de muncă din cadrul ITM Timiș au efectuat 28 controale, aplicând 46 sancțiuni contravenționale. Dintre acestea, 9 au fost amenzi, în valoare totală de 172.500 lei, iar 37 au fost avertismente. Pe parcursul verificărilor, au fost depistate 8 persoane prestând activitate fără forme legale de angajare.

CITEȘTE ȘI: Accident pe autostrada A1, trafic dat peste cap pe sensul Deva – Timișoara. Foto

Deficiențele constatate au vizat o gamă largă de nereguli, printre care: neîncheierea contractelor individuale de muncă în formă scrisă; lipsa evidenței timpului de muncă; nerespectarea repausului săptămânal și a regimului muncii suplimentare; necompletarea registrului de evidență a salariaților; nepăstrarea la locul de muncă a copiei contractului individual de muncă; lipsa echipamentului individual de protecție, în special lipsa căștilor de protecție sau utilizarea de echipamente de muncă neconforme; neefectuarea instruirii lucrătorilor, a demonstrațiilor practice după instruire și a instruirii persoanei care acordă primul ajutor și evaluări de riscuri incomplete și planuri de prevenire și protecție deficiente.


Opiniile exprimate în articolele publicate pe RENASTEREA.RO aparţin în exclusivitate autorilor! Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *