
Spitalul Municipal Timișoara are un nou director.
Spitalul Municipal din Timișoara are un director interimar nou la conducerea instituției.
Primarul Dominic Fritz a numit-o în funcție pe doamna Stela Iurciuc, fost manager al Spitalului Clinic CF Timișoara, un profesionist cu experiență solidă în managementul sanitar și o carieră de peste 30 de ani în domeniul medical.
Noul mandat are ca obiectiv principal orientarea clară a spitalului către pacienți prin creșterea calității serviciilor și investiții.
Medic primar, conferențiar universitar și manager cu experiență, Stela Iurciuc și-a început activitatea medicală în 1994 ca medic rezident.
S-a specializat în medicină internă și cardiologie, iar din 2017 a preluat funcția de director medical al Spitalului CF Timișoara.
În perioada pandemiei a fost numită manager al instituției, unde a coordonat modernizarea infrastructurii și dotarea spitalului cu aparatură de ultimă generație. Astfel a îmbunătățit vizibil condițiile pentru pacienți și personalul medical.
Prin buna organizare a activității interne, a crescut rata de ocupare a paturilor, ceea ce a dus la o utilizare mai eficientă a capacității și a resurselor publice disponibile.
În paralel cu activitatea clinică și managerială, doamna Iurciuc are un parcurs academic respectabil în cadrul Universității de Medicină și Farmacie „Victor Babeș”.
A fost asistent universitar, apoi șef de lucrări și conferențiar.
Începând cu 2020, s-a implicat și în managementul academic, inițial ca prodecan al Facultății de Medicină, iar în prezent ocupă funcția de decan al noii Facultăți de Asistență Medicală.


