
Nicușor Dan depune jurământul luni și preia oficial mandatul de președinte al României.
Nicușor Dan va deveni oficial președintele României luni, 26 mai, în cadrul unei zile marcate de ceremonii solemne organizate la Parlament și la Palatul Cotroceni.
La ora 12:00, președintele ales va depune jurământul în fața Camerelor reunite ale Parlamentului, în cadrul unei ședințe solemne.
Evenimentul deschide seria ceremoniilor oficiale care marchează învestirea lui Nicușor Dan în funcția de șef al statului.
Ulterior, la ora 13:30, la Palatul Cotroceni, va avea loc o ceremonie militară organizată cu prilejul preluării mandatului prezidențial, pe platoul Marinescu.
Imediat după, la ora 13:35, se va desfășura ceremonia de predare-primire a mandatului de președinte al României, în prezența oficialităților.
Evenimentele vor fi transmise în direct de Televiziunea Română, broadcasterul oficial desemnat, precum și pe site-ul Administrației Prezidențiale.
Nicușor Dan a câștigat alegerile prezidențiale din România în turul al doilea, desfășurat pe 18 mai 2025, cu 53,6% din voturi, învingându-l pe contracandidatul său, extremistul George Simion, care a obținut 46,4%.
Victoria sa a fost interpretată ca o respingere a discursului naționalist radical și o reafirmare a direcției pro-europene și democratice a României.
CITEȘTE ȘI: Noi trenuri pe relația Arad-Timișoara-Caransebeș


