Consiliul Județean Timiș a eliberat Certificatul de Urbanism în scopul construirii pasajului denivelat pe 𝐃𝐂𝟏𝟓𝟐 (𝐟𝐨𝐬𝐭 𝐃𝐂𝟗𝟖 – 𝐂𝐚𝐥𝐞𝐚 𝐔𝐫𝐬𝐞𝐧𝐢), la intersecția cu varianta de ocolire Timișoara Sud, km 𝟏𝟔+𝟓𝟏𝟎.
Obiectivul se află în stadiul de elaborare a Studiului de Fezabilitate, acesta urmând să fie predat în curând, după care se va trece la elaborarea Proiectului Tehnic.
„Creșterea siguranței rutiere pentru locuitori și vehicule, reducerea timpilor de așteptare și sporirea eficienței transportului în comuna noastră sunt priorități pentru administrația actuală, așadar vă vom ține periodic la curent cu stadiul acestui proiect extrem de important”, a transmis Primăria Moșnița Nouă.



Puteau să facă un banal sens giratoriu ca peste tot unde e trafic și se permite ca infrastructură și gata dar nu că toți timpul trebuie să se m-ai fure banii de la noi
Cine face proiecte dintre astea și eșuează să le plătească ei.
Dumnezeule pă ăștia ce si când îi mai
satură de atâta furăciuni?
Eu mă întreb și nu sunt singurul
cred .
Ce faceți cu atâția bani de care nu
veți m-ai putea beneficia și cumpăra un loc în veșnicie, ci numai la cazanul
Nr 666 veți ajunge