Spectacol total la gala Art of Contact

Spectacol total la gala Art of Contact

Spectacol total la gala Art of Contact

La șapte ani de la precedenta ediție, Art of Contact, o gală de kickboxing și MMA organizată recent la sala „Constantin Jude” de către Marius Crainic, președinte și antrenor principal al Fight Team Iguana, a reușit să aducă în fața publicului meciuri care au depășit așteptările.

Tânărul promotor timișorean a pus cap la cap un fight-card cu sportivi locali și naționali care au demonstrat că merită să fie distribuiți în evenimente de o asemenea anvergură.

„Art of Contact și-a propus încă de la prima ediție să sprijine sportul local și să ofere vizibilitate sportivilor din întreaga țară.

Ediția desfășurată pe 4 mai a fost un real succes. Spectacolul a fost total, sportivii – de excepție, iar feedback-ul – excelent. Toate acestea au confirmat că Art of Contact este un eveniment de tradiție la Timișoara”, a declarat Marius Crainic.

De mai bine de 15 ani el antrenează sportivii de la Fight Team Iguana. Unii dintre cei care la prima ediție erau doar niște copii, acum au fost aclamați la scenă deschisă.

Un exemplu în acest sens este Marian Dudu, în vârstă de doar 17 ani, care a fost ovaționat de întreaga sală, răsunând din tribune scandarea: „Dudu! Dudu!”.

Un alt moment memorabil a fost meciul susținut de Flavius Petrescu, legitimat de șase ani la Fight Team Iguana, care a avut parte și de susținerea necondiționată a galeriei Politehnicii Timișoara, aceasta cântând pe tot parcursul luptei. Acesta a oferit un meci spectaculos de MMA, pe care l-a încheiat prin KO.

Competiția a continuat cu Daniel Micu, unul dintre veteranii clubului din capitala Banatului, un sportiv dedicat marii performanțe și, așa cum le place colegilor săi să-l descrie, cu „inimă de leu”. „Deși a pierdut prin KO, Daniel rămâne un luptător valoros, continuându-și pregătirea cu ambiție și încredere, așteptând o viitoare revanșă”, a transmis antrenorul Marius Crainic.

La final, Dragan Boț a obținut cel mai rapid KO al galei, fiind purtat pe brațe de către susținători, în semn de respect și apreciere pentru performanța sa.

„Sunt foarte bucuros de modul în care am reușit să promovez sportivii clubului, atât pe cei timișoreni, cât și pe cei din restul țării.

Sunt mândru că am repornit Art of Contact, dar și de reușita acțiunii umanitare, care a venit în sprijinul persoanelor cu distonii din cadrul Asociației Children’s Joy, fiind nevoie de renovarea și de dotarea sediului.

Eu sunt implicat de 15 ani în susținerea acestei cauze. A ieșit foarte bine pentru o ediție de restart după șapte ani de pauză și fără nume sonore pentru sportul local. Am avut un public numeros, mulți oameni au asistat pentru prima dată la o asemenea gală.

S-a văzut calitatea sportivilor, am reușit să-i facem cunoscuți pe localnici, care nu au avut șansa să fie promovați în astfel de evenimente.

Mă bucur că am reușit să organizez o gală la un nivel ridicat, în care 90 la sută dintre sportivi au fost din Timișoara. Intenția noastră din start a fost să punem accent pe sportivi locali. Șapte meciuri semipro și două demonstrative între fete am avut în undercard, iar în fightcard – șase lupte pro.

CITEȘTE ȘI: Cursă de bărci teleghidate pe Bega. Spectacol de tehnologie și robotică, la Timișoara

Ne pregătim pentru ediția a patra, care va avea loc la sfârșitul acestui an și la care îi așteptăm pe timișoreni în număr cât mai mare, ca de fiecare dată. Probabil că în gala următoare vor fi puse centuri în joc.

Vreau ca Art of Contact să fie o competiție a orașului nostru”, ne-a mai spus Marius Crainic. Clubul Fight Team Iguana a fost deschis în anul 2013, iar pe 6 august 2023 s-a mutat într-o sală nouă, modernă, care favorizează înalta performanță. MC Gym Motion este situată pe Bulevardul Iuliu Maniu nr. 5.


Opiniile exprimate în articolele publicate pe RENASTEREA.RO aparţin în exclusivitate autorilor! Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *