Accident grav la Biled. UPDATE: O persoană a decedat

Accident grav la Biled

UPDATE: În urma accidentului de la Biled, o persoană de sex feminin nu a răspuns manevrelor de resuscitare, medicul declarând decesul acesteia.

ȘTIREA INIȚIALĂ

Duminică, în jurul orei 13:00, Pompierii timișeni au fost solicitați să intervină în urma producerii unui accident rutier în comuna Biled.

La locul evenimentului s-au deplasat pompierii din cadrul Detașamentului 1 Timișoara și Secției Sânnicolau Mare cu o autospecială de stingere cu modul de descarcerare, o autospecială de descarcerare, precum și două echipaje SMURD, dintre care unul cu medic, precum o și o ambulanță SAJ.

S-a solicitat și sprijinul Serviciului Voluntar pentru Situații de Urgență din Biled.

Potrivit ISU Timiș, în accidentul rutier au fost implicate două autoturisme în care se aflau patru persoane, dintre care două au rămas încarcerate. Una din victime a fost extrasă în stare inconștientă.

Celelalte trei victime au fost preluate de echipajele medicale și transportate la spital în stare conștientă și cooperantă.

În urma accidentului, traficul pe șoseaua Timișoara – Sânnicolau Mare a fost blocat în zona localității Biled.

CITEȘTE ȘI: Ziarul „Renaşterea bănăţeană”, disponibil şi în magazinele Xpress din Timişoara

Sursa foto: Facebook / Info Trafic Jud. Timiș


Opiniile exprimate în articolele publicate pe RENASTEREA.RO aparţin în exclusivitate autorilor! Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *