
Comuna timișeană Brestovăț se numără, cu cei doar 680 de locuitori risipiți în cinci sate, printre cele mai mici unități administrative ale județului și regiunii.
Inevitabil, capacitatea acestei comunități de a-și susține funcționarea și dezvoltarea doar din resurse proprii este limitată, iar acest fapt se reflectă și în structura bugetelor adoptate anual de aleșii locali de aici.
În acest an, bugetul local de la Brestovăț (ale cărui venituri proprii se cifrează la valoarea de 680 de mii de lei) a fost consolidat, conform legii, cu cotele rezervate din impozitul pe venit și din taxa pe valoarea adăugată – 1,3 milioane, respectiv, 361 de mii de lei, respectiv, cu fondul de rulment, care atinge suma de 2,2 milioane de lei.
Diferența până la valoarea totală de 5,5 milioane de lei este, și aici, asigurată de sume atrase de la eșaloanele superioare ale administrației publice, respectiv, prin linii de finanțare nerambursabilă.
De menționat că aproape jumătate din buget – mai exact, 2,4 milioane de lei – este alocat investițiilor.
Comuna este alcătuită din satele Brestovăţ, Coşarii, Lucareţ, Teş și Hodoş.


