Mai multe microferme din Timiș, controlate de poliţişti
Polițiștii orașului Deta au organizat, în 20 februarie, o acțiune în orașul Deta și în comunele Livezile, Tormac și Pădureni pentru identificarea și luarea în evidență a persoanelor care desfășoară activități de muncă sezonieră (boitari) la microfermele de animale, precum și pentru verificarea modului de deținere a exemplarelor canine la nivelul unităților de tip stână.
Au fost verificate 11 microferme, au fost instruiți 11 proprietari de microferme cu privire la obligația de a aduce la cunoștința politiei orice modificări referitoare la personalul angajat, au fost verificați 4 boitari, iar unul a fost condus la secție pentru luarea în evidență.
Au fost depistate 36 de exemplare canine de talie mare.
CITEȘTE ȘI: O locomotivă a luat foc la Arad
În urma verificărilor efectuate, au fost aplicate 11 sancțiuni contravenționale în valoare de 5000 lei, dintre care 7 au fost aplicate pentru nerespectarea prevederilor OUG 155/2001 și OUG 55/2002. Cele mai multe nereguli constatate au fost nesterilizarea, neînregistrarea și nevaccinarea animalelor.
O sancțiune a fost aplicată la Legea 61/1991 pentru lăsarea exemplarului canin nesupravegheat.
De asemenea, au fost constatate 5 infracțiuni pentru modificarea aspectului animalului( cuparea urechilor).
Foto: arhivă


