A fost lansată licitația pentru continuarea lucrărilor la Școala Gimnazială 30

A fost lansată licitația pentru continuarea lucrărilor la Școala Gimnazială 30

A fost lansată licitația pentru continuarea lucrărilor la Școala Gimnazială 30.

Primăria Timișoara a lansat licitația pentru continuarea lucrărilor la Școala Gimnazială 30. Sunt de finalizat cele două clădiri noi, precum și reabilitarea termică a școlii existente, construcția pasarelelor care vor conecta clădirile respective și amenajarea curții.

Până la rezilierea contractului cu firma T.T.&CO SOLARIA GRUP din cauza întârzierilor majore, clădirile noi (corpurile D și E) au fost ridicate până la nivel de finisaj, iar cea existentă a fost termoizolată parțial. Investiția municipalității a ajuns la un procent de realizare de 70% în aprilie 2024.

Firmei respective i s-au aplicat penalități de 2,7 milioane de lei, precum și interzicerea de a participa la orice licitație pentru lucrări publice pe o perioadă de trei ani.

Municipiul Timișoara continuă acest proiect important pentru comunitatea din cartierul Soarelui și nu numai.

Noul constructor va executa două pasarele metalice exterioare, conform documentațiilor tehnice aprobate de municipalitate, iar la acoperișul clădirii existente se vor realiza lucrări de refacere, inclusiv a hidroizolației. Acesta va finaliza instalațiile sanitare și de hidranți, iar clădirile vor fi conectate la rețelele exterioare de apă, canalizare, termoficare și electricitate.

Corpurile D și E vor beneficia și de lucrări de hidroizolație și finisaje interioare.

După finalizarea acestor lucrări, Primăria va întocmi documentațiile necesare pentru obținerea autorizațiilor necesare funcționării și a certificatului de performanță energetică.

Licitația pentru restul lucrărilor de execuție, precum și redactarea proiectului „as-built” este deschisă până în 30 ianuarie 2025 și este disponibilă aici.

Valoarea contractului este de 13.082.435 (TVA inclus), iar câștigătoare va fi desemnată firma cu cea mai bună ofertă calitate-preț”, a transmis Primăria Timişoara.

CITEȘTE ȘI: Aproape 2.000 de elevi din Timiș au cel puțin un părinte plecat la muncă în străinătate


Opiniile exprimate în articolele publicate pe RENASTEREA.RO aparţin în exclusivitate autorilor! Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *