Consiliul Superior al Magistraturii şi-a dat avizul legislativ asupra modificării articolului care reglementează infracţiunile de luare de mită, trafic de influenţă şi cumpărare de influenţă.
Astfel, judecătorii CSM au fost de acord cu propunerea de mărire a cuantumului pedepsei pentru aceste fapte penale. În prezent, persoanele condamnate pentru luare de mită pot primi între trei şi zece ani de închisoare.
Modificarea prevede ca încadrarea juridică să fie între patru şi 12 ani. În ceea ce priveşte celelalte două infracţiuni, pedepsite cu detenţie între doi şi şapte ani, s-a propus o încadrare între trei şi nouă ani. Propunerea urmează să fie votată în parlament.
Dacă va fi adoptată, persoanele care vor fi găsite vinovate pentru luare de mită nu vor mai putea primi pedepse cu suspendare, ci le vor executa în regim de detenţie.
Aceasta, întrucât potrivit Codului de procedură penală, doar pedepsele de până la trei ani pot fi suspendate