Accident grav în apropiere de Timișoara, soldat cu trei victime
Duminică seara, în jurul orei 20:00, autoritățile timișene au fost sesizate, prin apel 112, de către un participant la trafic despre faptul că un autoturism s-a răsturnat în afara părții carosabile, la intrare în localitatea Giarmata.
Polițiștii ajunși la fața locului au constatat că un bărbat conducea un autoturism pe drumul DJ 691, dinspre localitatea Pișchia către localitatea Giarmata, iar la intrare în localitatea Giarmata autoturismul s-a răsturnat în afara părții carosabile.
În urma impactului, au rezultat 3 victime, respectiv o femeie în vârstă de 39 de ani, un minor în vârstă de 4 ani și conducătorul auto, în vârstă de 65 de ani (bunic, fiică și nepot), a transmis IPJ Timiș.
Polițiștii au întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.


