
Dan Negru: ”Franța e una din țările cu cei mai mulți atei din lume, cu religii batjocorite”
Nu e o noutate. Disprețul față de religie e demult în Franța, consideră Dan Negru.
Vedeta TV a publicat pe un cont de socializare câteva rânduri despre scandalul iscat pe baza unor reprezentanții oferite de artiști, la Paris, în deschiderea Jocurilor Olimpice.
”Pffff… prea mult se vorbește despre maimuțărirea Cinei de Taină de la J.O. Asta era ținta: zgomotul. Doar că zgomotul nu dovedește nimic!
Disprețul față de religie e demult în Franța! În 1789 la Revoluția Franceză o prostituată a fost pusă pe altarul Catedralei Notre Dame si proclamată Zeița Rațiunii.
CITEȘTE ȘI: Fântâni reabilitate și înfrumusețate în Timiș
Cei care aveau atunci nume de sfinți au fost obligați să și le schimbe și duminica a fost desființată ca zi de odihnă.
Franța e una din țările cu cei mai mulți atei din lume, cu religii batjocorite, oricare ar fi ele dar mai ales cu violență civilă ca niciunde în Europa. Sau cum ar spune o epigramă de-a lor :
“De la mărire la decădere
Nu este decât un pas.
Până la mărire trece vreme,
Pân-la decădere, nici un ceas””, scrie timișoreanul.



Așa, și??? Dacă satanismul e o tradiție în Franța acum e momentul să-l NORMALIZĂM? La fel ca pedofilia, transgenderismul, elgibitismul și toate celelalte psihopatii? Căutăm justificări puerile? Dane, comentariul ăsta al tău tocmai a făcut jocul globalismului. Parcă tu jucai (mai nou…) în ALTĂ echipă.