
Minoră pe trotinetă, lovită de o maşină. Şoferul a părăsit locul accidentului
Marţi, 2 iulie , în jurul orei 13:45, polițiștii rutieri din Faget au fost sesizați cu privire la faptul că în localitatea Mănăștiur a avut loc un accident rutier soldat cu o victimă.
Din verificările efectuate la fața locului, polițiștii au constatat că un bărbat, în vârstă de 32 de ani, a condus un autoturism pe DJ609 B în localitatea Mănăștiur, iar la intersecție cu un drum local, ar fi surprins și accidentat o minoră, în vârstă de 13 ani, care se deplasa regulamentar pe trotinetă.
Bărbatul a părăsit locul accidentului, ulterior fiind depistat de polițiști, a transmis IPJ Timiş.
Minora a fost transportată la spital, în vederea acordării îngrijirilor medicale de specialitate.
CITEŞTE ŞI: Termoscanarea nu ține loc de toaletare: cad crengi mari și copaci peste mașini, iar pietonii sunt în pericol, la Timişoara
În acest caz, a fost întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de vătămare corporală din culpă și părăsirea locului accidentului fără încuviințarea organelor de poliție.


