Praznicul Înălțării Domnului
Astăzi, în joia din săptămâna a șasea după Sfintele Paști, credincioșii ortodocşi, dar şi greco-catolicii prăznuiesc Înălţarea Domnului, sărbătorită la 40 de zile după Înviere.
Este ziua în care, potrivit unei tradiţii nescrise, credincioşii se salută cu „Hristos S-a înălţat!“ şi îşi răspund cu „Adevărat S-a înălţat!“.
Formula în sine nu este rânduită de Biserică şi, în opinia unor teologi, nici nu are acelaşi temei ca salutul Învierii, în cazul căreia confirmarea „Adevărat, a înviat!“ se justifică prin faptul că, neavând loc cu martori, minunea Învierii era întâmpinată cu îndoială. Înălţarea Domnului a beneficiat însă de martori şi a reprezentat o despărţire plină de lumină, de vreme ce, după ea, ucenicii lui Hristos s-au întors în Ierusalim „cu bucurie mare“.
Mântuitorul S-a înălţat la cer de pe Muntele Măslinilor, în văzul ucenicilor Săi şi a doi îngeri care le-au vorbit apostolilor despre a doua venire a lui Hristos, pentru ca ei să nu se lase copleşiţi de durerea separării de Iisus.
Din Sfânta Scriptură aflăm că Fiul lui Dumnezeu Şi-a ridicat mâinile, binecuvântându-i pe ucenici, iar apoi Sa înălţat la cer (Luca 24, 51), în timp ce un nor L-a făcut nevăzut pentru ochii lor (F.A. 1,9).
CITEȘTE ȘI: ROFUIP și Statutul elevului, puse în consultare publică
Praznicul Înălţării Domnului este menționat pentru prima oară de Eusebiu din Cezareea, în lucrarea „Despre sărbătoarea Paştilor“, compusă în anul 332. Din text reiese că, pe vremea aceea, Înălţarea se celebra odată cu Rusaliile, la 50 de zile de la Învierea lui Hristos.
Abia spre sfârşitul secolului al IV- lea şi începutul veacului al V-lea, sărbătoarea Înălţării s-a despărţit de cea a Pogorârii Sfântului Duh (Rusaliile), fiind prăznuită în a 40-a zi după Înviere, dată care va rămâne stabilită pentru totdeauna în calendarul bisericesc.
