O comună timişeană vrea parc fotovoltaic

Parc fotovoltaic pe o suprafață de aproximativ un hectar, în Timiș

O comună timişeană vrea parc fotovoltaic. Interesul general pentru energia electrică curată a condus la lansarea programului ”Surse regenerabile de energie și stocarea energiei din Fondul pentru modernizare”.

Acest instrument investițional a atras deja interesul unui mare număr de administrații publice locale.

Printre acestea se numără și comuna timișeană Coșteiu, din imediata vecinătate a municipiului Lugoj, care și-a fixat ca obiectiv accesarea programului pentru finanțarea amenajării unui parc fotovoltaic local cu o capacitate instalată de 173,6 kW.

Investiția, care ar urma să furnizeze energie electrică cu prioritate instituțiilor publice ale comunei, este estimată la valoarea de aproape 1,1 milioane de lei (fără TVA), din care administrația locală ar urma să asigure din bugetul propriu o cotă de 88 de mii de lei.

Deocamdată, aleșii cetățenilor din Coșteiu au făcut primul pas, adoptând hotărârea de participare la programul investițional și de angajament al cofinanțării, precum și o altă hotărâre, privind aprobarea documentației tehnico-economice aferente.

CITEŞTE ŞI: În ce lume trăim? O fată de 14 ani este spulberată pe trecerea de pietoni, ceilalți șoferi au ocolit-o și și-au văzut de drum (video)

Imagine cu titlu ilustrativ


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *