Cu combina în calea trenului. Ce au stabilit poliţiştii?

Cu combina în calea trenului. Ce au stabilit poliţiştii?

Cu combina în calea trenului. Ce au stabilit poliţiştii?

Marţi, 4 iulie, în jurul orei 9:12, polițiștii Serviciului Județean de Poliție Transporturi Arad au fost sesizați despre un eveniment rutier.

Din cercetări a reieșit că, un bărbat de 62 de ani, din Secusigiu, în timp ce conducea un utilaj agricol pe un drum din afara localității, a fost acroșat de un tren care circula din direcția Sânnicolau Mare-Arad.

În urma impactului a rezultat rănirea conducătorului utilajului agricol, care a fost transportat la spital pentru evaluarea stării sale și acordarea de îngrijiri medicale.

„Testarea cu aparatul alcooltest a mecanicului locomotivei a rezultat că acesta nu consumase alcool, iar șoferului utilajului agricol urmează a-i fi recoltate probe biologice, acesta neputând fi testat cu aparatul alcooltest.

Cercetările sunt continuate de polițiștii Serviciului Județean de Poliție Transporturi Arad într-un dosar penal, întocmit pentru vătămare corporală din culpă, în vederea stabilirii cu exactitate a cauzelor și împrejurărilor care au dus la producerea accidentului”, a transmis IPJ Arad.

Foto: ISU Arad


Opiniile exprimate în articolele publicate pe RENASTEREA.RO aparţin în exclusivitate autorilor! Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *