Pepenii verzi de Gottlob sunt marcă înregistrată, iar toți producătorii din zonă vor avea copia unui certificat eliberat de Oficiul de Stat pentru Invenții și Mărci.
Astfel, dacă doriți să cumpărați lubenița autohtonă din Banat, întrebați comercianții din piețe de fila din Registrul Mărcilor.
”Este prima vară în care producătorii vor vinde lubeniță de Gottlob certificată.
Sunt peste 250 de hectare cultivate cu pepene verde în zonă. Marca este protejată pe o durată de zece ani.
Încă nu au ajuns lubenițele de Gottlob pe tarabă, mai durează până se coc”, spune inspectorul Vasile Bledea, de la Primăria Gottlob.
În comună, unul din zece locuitori cultivă pepeni verzi, iar terenul destinat producerii de lubeniță este de circa 10 la sută din suprafața agricolă.
Din anul 2009, localitatea aflată la circa 50 de kilometri de Timișoara găzduiește, în 15 și 16 august, Festivalul Lubeniței.