Momentul în care două mașini Ferrari se izbesc violent de gardul unei vile, la un interval de câteva secunde, în Italia
Un accident bizar s-a petrecut în localitatea italiană Osimo din provincia Ancona din Marche. Momentul a fost surprins de camera de supraveghere montată pe zidul vilei unde a avut loc coliziunea, scrie antena3.ro.
Două autoturisme Ferrari, unul roșu și celălalt albastru, au părăsit carosabilul unul după altul, ieșind dintr-o curbă și izbind cu putere zidul unei vile aflate în apropierea străzii pe care circulau.
CITEȘTE ȘI: Autoritatea de Supraveghere Financiară ia în calcul plafonarea prețurilor la asigurările RCA
Al doilea autoturism a fost avariat mai tare în urma impactului violent și a luat foc la câteva secunde după accident.
Din imagini se poate observa că bolizii circulau cu viteză mare, comparativ cu un autoturism care a trecut pe același drum cu doar câteva momente înainte și care nu a avut probleme în a respecta marcajul drumului.
Din fericire, ambii șoferi au ieșit pe picioare din mașini, suferind răni superficiale.
Accidentul s-a petrecut sâmbătă, 4 martie.