Cu vreo două-trei luni în urmă, PSD Timiș trecea printr-un soi de emulație care a pus pe jar activul de partid. În linia întâi reapărea, după o pauză de 12 ani, profesorul Dan V. Poenaru, cel care a condus filiala în perioada de aur a partidului, 2000-2004, dar și anterior acesteia.
Descinderea sa a trezit reacții de două feluri: unii erau alertați de perspectiva revenirii la disciplina de fier din ”era Poenaru”; alții, dimpotrivă, erau încrezători în soluțiile miraculoase pe care le va găsi ”profu’ Poe”, așa cum îi spun unii.
Debutul s-a dovedit în forță, după ce fostul lider a reușit să-l plaseze pe Florin Bârsășteanu în cursa pentru Primăria Timișoara. A urmat o perioadă în care Poenaru s-a implicat în organizarea internă a filialei, după care, încet-încet, efervescența începutului s-a stins.
Nici fostul președinte nu s-a acomodat cu noile obiceiuri din PSD, dar nici activul nu s-a putut plia pe exigențele lui Poenaru. Alte vremuri, alți oameni, alte pretenții, alte recompense, fapt pentru care doctorul de oase a decis să nu mai pună… osul la PSD Timiș.
Retragerea s-a făcut lin, fără tam-tam mediatic, cum s-ar fi așteptat unii. Cei cu spirit de observație au remarcat, însă, senzația de leneveală dulce reinstaurată în PSD Timiș și au înțeles, atunci, că Poenaru a făcut un pas în lateral…
Un GUNOI!