Cutremur în Poliția Locală Timișoara. Sentința care schimbă totul: Dorel Cojan trebuie reinstalat în funcția de șef

Cutremur în Poliția Locală Timișoara. Sentința care schimbă totul: Dorel Cojan trebuie reinstalat în funcția de șef

Cutremur în Poliția Locală Timișoara: Dorel Cojan trebuie reinstalat în funcția de șef al instituției, după ce a câștigat procesul cu Primăria Municipiului Timișoara.

Dorel Cojan a fost șef al Poliției Locale Timișoara în perioada 2014-2020, până când a fost dat afară de către primarul Dominic Fritz, care i-a respins cererea de prelungire a mandatului. Cojan a atacat decizia în instanță, solicitând anularea actului administrativ. Tribunalul Timiș i-a respins, anul trecut, solicitarea, însă Dorel Cojan a făcut recurs și Curtea de Apel i-a dat dreptate, repunându-l în drepturi.

Astfel, el trebuie reintegrat pe postul deținut anterior emiterii dispoziției, dacă acesta există în statul de funcții al instituției. Totodată, Dorel Cojan va primi o despăgubire din partea Primăriei Timișoara egală cu diferența între veniturile obținute în perioada respectivă și cuantumul salariilor indexate, majorate și recalculate de la data încetării raportului de serviciu până la reintegrare.

Iată decizia instanței:

sentinta cojan


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

8 thoughts on “Cutremur în Poliția Locală Timișoara. Sentința care schimbă totul: Dorel Cojan trebuie reinstalat în funcția de șef

  1. oare cate sentințe de genul mai asta mai sunt necesare ca să înțeleagă useristii ca sunt praf si pulbere si sa ne mai lase cu gargara si propaganda? ca noi ăștia de rând am inteles de mult ca ei sunt acolo si lucrează doar in interes propriu

  2. Dar oare ce face armata aia de juristi din primarie,oare ce face firma aia de avocatura angajata paralel cu cea din primarie de Maestrul DOMINIC.Nu ii pot deschide ochi la BERBECUL asta de Fritz ca toate masurile de reducerea personalului,de eliminarea persoanelor cum zice el INCOMPETENTE,de noua organigrama este dat in judecata si pierde pe banda rulanta procesele.Ca pierde procesele este una dar se lasa si cu penalizari pe care Maestrul nu le plateste din buzunarul lui sa simta TAMPENILE pe care le face.Tot din buget se achita deci in clartext din bani”PROSTIMI” care am votat cu el.Dute mai inapoi in Germania si lasane pe noi cu necazurile noastre nu sa le caram in spinare si pe ale tale

  3. Cristi ești pe lângă subiect mai bine ne lași, nu suntem curioși de aiurelile tale. Foarte bine ca a fost dat afara, acest Cojan era atât de prost încât Robu îl păstra pe funcție deși conform legii era obligat după maxim 6 luni sa susțină concurs pentru postul de director!

  4. Cred ca dvs sunteti pe langa subiect, Ca trebuia dat afara e una, iar ca primarele (cu p mic) l-a dat afara fara sa respecte legile e alta. Acum discutia e legata de o sentinta definitiva ce trebuie pusa in aplicare si de plata unor despagubiri. ce bine ar fi daca nu s-ar platii de la bugetul primarie! De ce l-ati bagat in poveste si pe fostul primar?

  5. Cojan rămâne un profesionist!
    Omul usereistilor pus recent este exact ca sefu lui otilo de la pmt primaru vorbitor si strangator neamtzu fritz .
    Ar mai pune ungurii roman in fruntea politiei lor…?

  6. Jea si profesionistul lu’ peste prajit. Era atat de ‘destept’ incat lui Robua refuzat sa-i scoata postul la concurs de frica sa nu castige altcineva concursul. Timp de 6 ani acest ageamiu a fost director desi legea interzicea interimatul fara numar!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *