Utilaj de 30.000 de euro, furat din Marea Britanie, descoperit pe autostradă, în județul Timiș

Utilaj de 30.000 de euro, furat din Marea Britanie, descoperit pe autostradă, în județul Timiș

Polițiștii Biroului de Poliţie Autostrada A1 Deva – Nădlac au descoperit un utilaj care ar fi fost furat din Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord și care ar fi fost transportat pe autostradă, într-un ansamblu rutier, pe ruta Timișoara-Deva.

Utilajul în cauză era echipat cu dispozitiv GPS și astfel s-a reușit oprirea ansamblului rutier, în nodul rutier Margina. În urma verificărilor, polițiștii au constatat că acesta figurează furat din Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord. Valoarea utilajului este de aproximativ 30.000 de euro.

CITEȘTE ȘI: Plimbări nocturne pe străzile din Timișoara, droguri și încercări eșuate de a fugi de jandarmi

În cauză, s-a cooperat cu Poliţia Oraşului Făget. Cazul a fost preluat de polițiștii Serviciului de Investigații Criminale din cadrul I.P.J Timiș, care efectuează cercetări, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de tăinuire.


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *