Femeie amendată cu 3.000 de lei pentru că şi-a abandonat câinele de 4 ani într-un parc, legat de un copac, fără hrană

O bucureşteancă a fost amendată cu 3.000 de lei pentru că şi-a abandonat câinele de 4 ani într-un parc, legat de un copac, fără hrană

Poliţia Locală a Capitalei a amendat cu 3.000 de lei o bucureşteancă pentru faptul că a abandonat un câine de companie într-un parc, potrivit unui comunicat citat de Agerpres. Ea a legat animalul de un copac, fără hrană, și a plecat.

CITEȘTE ȘI: ”Poartă mască s-apuci pască” – mesaj controversat al campaniei oficiale de vaccinare din România

„Sasha, o metisă Amstaff de aproape 4 ani, a fost abandonată, la sfârşitul anului trecut, într-un parc din Sectorul 2, de la marginea Bucureştiului. Lăsată în frig, legată de un copac, fără hrană şi apă, era în pericol de a-şi pierde viaţa. Cu ajutorul angajaţilor Autorităţii pentru Supravegherea şi Protecţia Animalelor, căţeluşa a fost eliberată din lanţ şi transportată, în siguranţă, la un adăpost specializat, unde a primit hrană şi îngrijire medicală”, informează Poliţia Locală, pe pagina sa de Facebook.

Sancţiunea a fost aplicată de Serviciul Poliţia Animalelor din cadrul Direcţiei Generale de Poliţie Locală şi Control a Municipiului Bucureşti.

Femeia, în vârstă de 35 de ani, care figurează în Registrul de Evidenţă a Câinilor cu Stăpân ca fiind proprietara acestui câine,  a fost identificată cu ajutorului microcipului pe care animalul îl avea implantat.

Conform Legii 205/2004 privind protecţia animalelor, abandonul se sancţionează cu amenzi cuprinse între 1.000 – 3.000 de lei.


Opiniile exprimate în articolele publicate pe RENASTEREA.RO aparţin în exclusivitate autorilor! Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

One thought on “Femeie amendată cu 3.000 de lei pentru că şi-a abandonat câinele de 4 ani într-un parc, legat de un copac, fără hrană”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *