Lista viitorilor parlamentari de Timiș

parlament 6

Cel mai probabil, cei care ne vor reprezenta județul în viitorul parlament, vor fi următorii:

USR PLUS

3 sau 4 deputati

  • Cătălin Drulă – vicepreședinte USR, membru al Biroului Național USR, nãscut in Bucureşti,  inginer software;
  • Daniel Liviu Toda – coordonator comunitate locala PLUS, născut în Timișoara,  a ocupat diverse funcții, cum ar fi în domeniul tehnic IT, în cel al consultanței pe eficientizare și calitate IT, manager de servicii operaționale/ S.O.M., manager de proiect ș.a.m.d.;
  • Nicu Fălcoi  – inginer
  • posibil Kinga Târlea

1 senator – Raoul Trifan – În vârstă de 35 de ani, Raoul este IT-ist.

 

PNL

3 deputati

Marilen Pirtea – de profesie economist și rector al Universității de Vest din Timișoara;

Ben-Oni Ardelean – doctor în Științe Politice la Școala Națională de Studii Politice și Administrative din București (2009) și doctor în Teologie la Universitatea din București. În 2017 a susținut proiectul de lege pentru modificarea definiției constituționale a familiei ca „uniunea dintre un bărbat și o femeie”;

Cosmin Şandru – om de afaceri

1 senator – Alina Gorghiu

 

PSD

2 deputati

Sorin Grindeanu

Alfred Simonis  – fost director firma privată, a mai fost consilier municipal, a facut parte din conducerea Aeroportului International Timisoara si, din 2016 este parlamentar.

1 senator

Eugen Dogariu: absolvent al Universității de Vest, Facultatea de Stiințe Economice, a lucrat ca director de vanzari in mediul privat, apoi a intrat in administratia publica, fiind inclusiv prefect de Timis

 

AUR
1 deputat

Sorin Titi Stoica, născut în Timișoara, lucrează în prezent ca și coordonator trafic în Anglia

posibil 1 senator

Dorina Olteanu – născută în Bărăgan, acolo unde au fost deportată familia ei, a lucrat la fabrica de ceramică din Jimbolia ca operator chimist, în contabilitate, apoi a avut mai multe firme private. S-a stabilit în Statele Unite.

 

Sursa: Realitatea de Timis


Opiniile exprimate în articolele publicate pe RENASTEREA.RO aparţin în exclusivitate autorilor! Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *