Accident cu două TIR-uri și un autoturism, în vestul țării

accident 1 16

Accidentul a avut loc pe DN 68A, pe raza localității Coșevița. Un șofer a încercat să depășească un TIR dar s-a ciocnit cu un autotren care venea din sens opus. În urma impactului, autoturismul a fost proiectat în TIR-ul pe care șoferul încercase să-l depășească.

La fața locului au ajuns nouă pompieri, cu o autospecială de stingere cu modul de descarcerare, un echipaj SMURD și două ale serviciului județean de ambulanță. În total, 5 persoane au fost implicate în accident, dintre care 3 persoane (din autoturism) au necesitat îngrijiri medicale, una dintre victime rămânând încarcerată. Victima încarcerată a fost extrasă și predată echipajelor medicale. Toate cele 3 persoane au fost transportate la spital.

Din cauza scurgerii mari de combustibil, echipajul de pompieri au asigurat măsurile preventive necesare iar traficul a fost blocat mai bine de o oră.


Opiniile exprimate în articolele publicate pe RENASTEREA.RO aparţin în exclusivitate autorilor! Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *