Turul secund al alegerilor prezidenţiale se anunţă foarte important şi din punct de vedere al pregătirii scrutinurilor locale şi parlamentare de anul viitor. Din această perspectivă, Călin Dobra, preşedintele PSD Timiş, spune că scorul obţinut de social-democraţi va conta enorm ca punct de plecare pentru următorul an electoral:
„Sunt convins că în turul II al alegerilor prezidenţiale, asumarea va fi cuvântul de ordine şi vom avea parte de o implicare puternică a primarilor PSD pentru obţinerea unui rezultat bun pentru echipa social-democrată şi pentru candidatul nostru, Viorica Dăncilă.
De-a lungul timpului, edilii social-demcoraţi au demonstrat, prin experienţa acumulată, că au capacitatea de a mobiliza electoratul PSD, dar cred că în 24 noiembrie vom reuşi împreună, primari, parlamentari, aleşi locali şi judeţeni, să-i convingem şi pe cei nehotărâţi, astfel încât, după 19 ani, PSD să dea preşedintele României, o şansă istorică care ne stă în putinţă”.
visezi dobrele la trambulina care duce partidul pensionarilor și asistaților și mafiei neocomuniste dupa liviu dragnea. O sa aveti timp sa studiați Aria cercului patrat.
Vaya Con Dios.
Lasă ne , domne , nu ne intereseaza ce vrei sa comunici , ne am săturat de psd , ajunge .
„Trambulină” e aia care te ajuta sa sari in sus, cum se cheama instrumentul care te ajuta sa te duci la fund si sa ramai acolo?