
7 incendii de vegetație uscată într-o zi, în județul Arad
Pompierii din cadrul ISU Arad au intervenit, joi, 6 martie, pentru stingerea a 7 incendii izbucnite la vegetație uscată și pășune împădurită în localitățile Mermesti, Vânători, Dezna, Julița, Birchiș, Botești și Arad.
Cele 7 incendii au fost stinse fără a se înregistra victime, iar suprafața totală de teren afectată a fost de aproximativ 14 hectare.
”Potrivit standardelor privind bunele condiții agricole și de mediu ale terenurilor, arderea vegetației uscate și a resturilor vegetale este interzisă. În cazul unor astfel de incendii, flăcările se pot extinde rapid pe suprafețe foarte mari, iar pompierii depun un efort considerabil pentru a opri propagarea arderii.
În condiții de vânt puternic sau temperaturi ridicate, incendiile de vegetație uscată pot deveni și mai periculoase dacă în zona terenurilor afectate se află locuințe, păduri etc.
CITEȘTE ȘI: De frică, inima-i bate cu atâta putere că-i simți vibrațiile-n palmă! Incendiile de vegetație uscată lasă în urmă doar moarte și scrum
Cetățenii trebuie să respecte prevederile Ordonanței de Urgență nr. 195 din 2005 privind protecția mediului, cu modificările și completările ulterioare. Conform acestui act normativ, proprietarii și deținătorii de terenuri, cu sau fără titlu, au obligația de a nu arde și de a preveni arderea miriștilor, turbăriilor, litierelor pădurii, stufului, tufărișurilor sau vegetației ierboase.
Nerespectarea acestor prevederi legale constituie contravenție și se sancționează cu amendă de la 7.500 lei la 15.000 lei pentru persoanele fizice, iar pentru persoanele juridice, de la 50.000 lei la 100.000 lei”, transmite ISU Arad.
Sursa foto: ISU Arad