65 de cetățeni străini au încercat să treacă ilegal frontiera, ascunși în două automarfare

automarfare

Poliţiştii de frontieră de la Vama Nădlac 2 au depistat 65 de cetăţeni din India, Pakistan, Irak şi Turcia care încercau să treacă ilegal frontiera în Ungaria, ascunşi în două automarfare încărcate cu tâmplărie PVC şi anvelope.

În această dimineață, la punctul de trecere a frontierei Nădlac 2, s-a efectuat controlul asupra a două ansambluri rutiere înmatriculate în România şi Bulgaria, conduse de un şofer român, respectiv, bulgar.

CITEȘTE ȘI: La Timișoara se amenajează noi treceri de pietoni supraînălțate

„Şoferii transportau, conform documentelor de însoţire a mărfii, tâmplărie PVC şi anvelope pentru societăţi comerciale din Olanda şi Italia.

În urma efectuării controlului amănunţit al mijloacelor de transport, au fost descoperiţi, ascunşi în semiremorci, printre marfa transportată, 65 de cetăţeni străini, în total. Persoanele au fost preluate şi transportate la sediul sectorului pentru cercetări.

În cadrul verificărilor preliminare, s-a stabilit că sunt cetăţeni din India, Pakistan, Irak şi Turcia şi intenţionau să ajungă în mod fraudulos într-un stat din Spaţiul Schengen.

Poliţiştii de frontieră efectuează cercetări în vederea stabilirii activităţii infracţionale, urmând să fie dispuse măsurile legale care se impun”, transmite Poliție de Frontieră Română.


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *